﻿PRESSA, BUCURESCI, 31 MARTIE 1880
         
Alegerile în Anglia, pentru Camera comunelor, s’au terminat, şi partidul conservator, care este actualmente la putere, a cădut în aceste alegeri. Partidul liberal are o mare majoritate, dupe cum ne-au aretat telegramele, şi în curând lordul Beaconsfield va da locul celor victorioşi supuindu-se legei celor învinşi. Nu se scie încă căreia din nuanţele partidului liberal se va încredinţa conducerea direcţiunei afacerilor: deca va fi marchisul de Hardington, sau lordul Derby, sau lordul Grandville, care va da politicei esteriore a ţerei nouă direcţiune ce va aduce o modificare complectă echilibrului partidelor.
      Partidul liberal în Englitera, deşi a eşit învingetor din aceste alegeri, dar nu mai puţin este speriat de acesta victorie; căci nu este destul de a fi învingător, trebue să şi guverneze, şi acesta va deveni, pentru şefii majoritarei de astă-di, o sarcină din cele mai complicate.
      Dilele trecute, marchisul de Hartington  emitea nisce idei într’un discurs al său asupra politicei esteriore, foarte frumose şi aprobate de toată lumea: dar leaderul liberalilor, spirit moderat, ferm şi integru, a avut grijă să spună că aceste opiniuni erau ale sale personale, iar nu ale întregului partid liberal. Lordul Grandville, de altă parte, apăra cu eroism politica sa din 1870, politica, care a făcut ca partidul liberal să fie depertat de la putere mai mult de şese ani. D. Gladstone, în fine, sfărâmă într’un mod elocuent, ceea ce a mai rămas din Turcia, şi formula nisce idei cu totul nuoi din punct de vedere practic. Pe lângă aceştia, mai este şi lordul Derby, ale cărui vederi asupra politicei esterioare nu se aseamăna cu acelea ale marchisului de Hartington, dupe cum opiniunile nobilului marchis nu se aseamănă cu acele ale lordului Grandville şi ale D-lui Gladstone. Iată diverginţe de opiniuni, cari vor fi greu a se concilia. Să mai adăogăm oare, că în partidul liberal esistă şi o nuanţă cu totul radicală, forte bine disciplinată, şi a cărei influenţă merge crescend?
       Sir Charles Dilke, şeful său, are un sistem de politică care se deosebeşte de acela al celorlalţi şefi liberali, pentru că dânsul susţine politica de intervenţiune în afacerile Europei, însă în alt mod de cum o făcea lordul Beaconsfield şi partidul liberal va avea nevoe să ţină seama de această opiniune.
      Lordul Derby a fost conservator şi coleg al lordului Reaconsfield până la 28 Maiu 1878, când se retrase din cabinet, deoarece colegii săi luaseră o măsură semnificativă faţă cu Rusia, care refusa să supue tratatul de la San Stefano deliberaţiunei unui congres european, şi chemase reserva armatei active şi a miliţiei sub drapel. Lordul Derby este unul din omenii cei mai eminenţi ai ţărei sale. Spirit calm şi circumspect, nu se entusiasmează niciodată, şi in vieaţa sa politică esaminează faptele cu răceală, având acea vedere dară asupra omenilor şi faptelor, care caracterisă inteligenţele positive şi înalte, şi, fără a fi estrem în nimic, este o autoritate ascultată şi respectată chiar de adversari.
      Cu toate aceste mari calităţi, lordul Derby nu putu să dea dânsul direcţia politicei esteriore în ministerul conservator, căci acest partid avea un om asemenea de valoare, care, deşi fiu al poporului, sciu să se impue nobleţei Engliterei şi partidului conservator, devenind şeful acestui partid; acesta este D. Disraeli, care mai târdiu deveni lordul Beaconsfeld. Disraeli, dupe cum’l arată numele, este de origine israelit. Familia sa veni în Englitera din Ispania, şi la vârsta de unspredece ani a fost botezat. După ce a ocupat nisce funcţiuni de nici o importanţă, s’a retras din lumea liniştită, unde cineva nu poate să ajungă nimic, şi se asverli în politică, adoptând ideile partidului tory, iar nu ale liberalilor, deşi cu aceştia ar fi putut să ajungă mai repede. 
      Disraeli scrise mai multe romanuri în cari reproduse omenii şi femeile ce a vedut. Într’unul din romanurile sale se represintă pe sine singur, printr’un tener care vrea să ajungă forte sus şi prin orice mijloce, numai acele mijloce să nu fie ruşinose, şi a avut îndrăsnela de a face ca Regina să dea unuia din eroii romanurilor sale titlul de lord Beaconsfeld; ş’acesta cu mai mult de două deci de ani înainte de diua în care Regina’i dete în realitate acest titlu de lord Beaconsfeld. 
      Este adevărat că, la venirea la putere a partidului tory, Disraeli n’avea decât un rol secundar în cabinet, deoarece lordul Derby era primul ministru; dar lordul Derby era un despreţuitor al puterei. Disraeli este un mare orator, şi partidul ultra tory’i uită originea, şi de mult ar fi ajuns la înălţimea destinatei sale, dacă lordul Derby n’ar fi acolea: dar acesta’şi dă demisiunea, Disraeli devine capul conservatorilor, şi face din Regină o împărăteasă a Indiilor. Aicea se vede omul de Stat, care vrea să lovescă imaginaţia poporelor. Graţiă lui, Englitera este pretutindenea. Ar dice cineva că nu se pote trage un tun în Univers, fără ca Englitera să nu ia parte. Dacă Disraeli ar fi fost la putere în 1870, cine scie ce schimbări ar fi luat lucrurile în Europa! Nici o-dată un om de Stat n’a fost mai fericit ca dânsul, şi nu ne putem opri de-a admira un om atât de mare, care, la 25 de ani, scrise în public şi decise înainte programul viitorului său, care se împlini ad-litteram.
      Să lăsăm însă pe acest mare om de Stat şi să vedem: ce va resulta din situaţia actuală, care este încă confusă, îndată ce Regina va însărcina pe marchisul de Hartington sau pe comitele Derby de a forma un minister pe ruinele cabinetului conservator: Nu ştim, şi nici nu voim să încercăm a prevedea viitorul; dar putem precisa sensul general al acestui revirement memorabil al opiniunei englese. Englitera, prin triumful liberalilor în alegeri, nu s’a pronunţat în favoarea unei politice de ne-intervenire, ea nu s’a pronunţat, dupe cum pretind unele foi englese, între un sistem de alianţă şi între un altul. Alegătorii englesi au înlocuit cabinetul liberal al D-lui Gladstone, sunt acum şese ani, pentru că s’a ţinut într’o absenţiune nefolositore;  dacă înlocuesc adi pe conservatorii de la putere, aceasta o fac nu pentru că au luat o parte activă la evenimentele europene, dar pentru că intervenţiunea lor nu li s’a părut destul de eficace. Englitera nu va aştepta dar de la nouii săi guvernanţi să revină la principiile cari au atras odinioară căderea liberalilor; ea le va cere, credem noi, de a urmări aceeaşi cale ca predecesorii lor, dar să se arate mai capabili, reuşind mai mult. 


PRESSA, BUCURESCI, 1 APRILIE 1880
      
      Răscumpărând calea ferată Roman-Bucuresci-Verceorova de la societatea acţionarilor căilor ferate române, Statul a devenit proprietar pe aproape întreagă o reţea de căi ferate asta-di înfiinţă în ţară,  esceptând calea ferată din susul Statelor cu începerea de la Roman concedată şi esploatată de  compania Lemberg-Cernăuţi-Iaşi afară dar de această   liniă  Roman-Iţcani cu celea doue ale sale branşamente Paşcani-laşi şi Vereşti-Botoşani, restul căilor ferate  aparţinând  Statului cuprinde linia Bucuresci-Giurgiu; linia Roman - Bucuresci - Verciorova cu branşamentele Tecuciu - Bârlad şi Barboşi - Galaţi, răscumperarea de la societatea Acţionarilor; mica linie de vreo 20 kilometre laşi-Ungheni care formează legătura rezoului nostru cu căile ferate ruseşti; linia Ploesci-Predeal, d’abia puse în esploatare şi în fine linia Mărăşesci-Buzeu, acum în curs de esecuţiune.   Acest rezon, deja destul de însemnat, urmează a se complecta cu calea ferată menită a pune în comunicaţiune România de dincoace cu România de dincolo de Dunăre. Monitorul Oficial de vineri publică decretul prin care se aprobă Statul personalului însărcinat cu studiului acestei linii, întocmit conform încunosciinţărei consiliului de miniştri din 20 Februariu 1880 şi în baza legei specială promulgată cu decretul 96-0 1879 din 13 Marte a. c.
      Personalul technic sau numit, şi ingineri trebuie să fie acum la faţa locului spre a începe lucrările pregătitore.
      Ne reservăm d’a dice curentul nostru în privinţa traseului ce ne va părea mai nemerit d’a adopta, îndată ce vom cunoaşte primele studii făcute de oamenii noştri de artă.
      Nu credem că avem trebuinţa d’a dovedi utilitatea netăgăduită şi chiar neaperată trebuinţă a esecuţiunei acestei căii ferate, întradever necesitatea unei legături lesniciosă a României de dincolo cu România de dincoace de Dunăre şi mai cu deosebire însemnatele foloase ce vom trage din punctul de vedere comercial şi economic prin legătura directă a căilor noastre ferate cu un port de mare sunt prea vedite spre a mai fi trebuinţă d’a proba asemenea adeveruri.
      O dată însă aceasta liniă e esecutată, trebuie să ne oprim cu asemenea lucrări fiindcă resoul nostru va  presenta o întindere şi legături suficiente spre a îndestula pentru mult timp încă cerinţele esportativei a productelor noastre agricole. Pe d’altă parte a nuităţilor ce vom avea de plătit vor fi destul de însemnate, înainte prin urmare d’a impune naţiunei vreo nouă şi grea sarcină pentru atari lucrări,  prudenţa ne impune datoria d’a adăsta că drumurile noastre ferate să producă roadele lor; numai după ce binefăcătorea lor influenţă, respândită şi resimţită în toate unghiurile ţărei va aduce creşterea avuţiei naţionale şi propăşirea noastră economică, numai atunci ne vom putea gândi a mai lungi resoul căilor noastre ferate. A urma altfel, are a lucra îndoit în contra intereselor cele mai vitale a ţărei, căci sarcinele care ar apăsa industria agricolă ar proprio d’a lua avântul ce îmbunătăţirea şi îmulţirea căilor de comunicaţiune sunt menite a-i procura, astfel ar lincedi atât agricultura cât şi căile ferate, lipsite de venitul lor cel mai de căpetenie: transportul productelor agricole.
      Trebue dar pe d’o parte a înceta cu construcţiune de noi căi ferate pentru câtva timp şi în acest interval, guvernul,  şi în special departamentul agriculturei, comerciului şi lucrărilor publice, trebuie să’şi concentreze toate sforţările, toate îngrijirile, toate resursele pe un singur punct: îmulţirea şi îmbunătăţirea şoselelor noastre naţionale,  judeţene şi comunale. Influenţa cu îmbunătăţirea şi îmulţirea acestor căi de comunicaţie sunt menite a exersa asupra propăşirei industrii noastre agricole, pe d’o parte, şi asupra  desvoltărei traficului căilor noastre ferate, pe d’altă parte,  este d’o însemnătate capitală.
      Cheltuielile de transport, sunt astă-di sdrobitore pentru industria noastră agricolă şi adesea cheltuielile necesarii pentru transportul productelor de la punctul producţiunei pînă la punctul exportaţiunei represintă 25 la sută când nu şi mai mult din preţul cu care dânsul va vinde. Dacă însă ar esista în toată ţera o reţea de şosele naţionale, judeţene şi comunale, ce foloase însemnate n’ar isvorî  atât pentru a gricultură cât şi pentru căile noastre ferate?  Am vedea producându-se neîndoios o ţeră de fenomene economice folositoare în strânsă relaţiune unele cu altele.
      O reţea de şosele, pătrundând cu ramificaţiunile în toate asigurările ţerei, ar produce mişcarea şi avuţia pretutindenea, înlesnind tuturor participarea la activitatea comună şi la înlesnirile de comunicaţie  aduse de căile ferate: pe d’altă parte aceste şosele, cu nenumeratele lor ramificaţiuni şi embraşamente ar aduce arteriei principale, precum pâraiele aduc rîurilor şi rîurile fluviilor, tributul adunat în acele puncte depărtate unde drumurile de fer n’au putut străbate.  Transportul mărfurilor fiind adeverat şi mai de căpeteniă sorgintă a venitului unei căi ferate, s’ar produce un spor însemnat de venituri şi s’ar putea atunci obţine o uşurare a anuităţilor de plătit şi o micşorare a preţurilor  de  transport. Producătorii ar beneficia de aceasta micşorare a cheltuielilor de transport şi astfel îndemnaţi prin perspectiva unui însemnat câştig,  ar îmulţi producţiunea lor.   Pe când,  pe d’o parte, căile noastre ferate ar vedea crescând veniturile lor şi s’ar micşora prin urmare, anuităţile de plătit şi preţul transportului, pe d’altă parte s’ar îmulţi producţiunea agricolă şi muncitorii pământului, beneficiând de această micşorare a cheltuielilor de transport, ar vedea îmulţindu-se beneficiele lor şi cerealele noastre ar putea susţine sdrobitorea concurenţă ce le fac pe masele pieţei europene productele similare ale Rusiei şi mai cu deosebire ale Americei. 
      Dar vai! cât suntem de departe de acest ideal, şi cât ne mai trebue spre a ne apropia măcar puţin de densul. Cu ocasiunea discuţiunei şi votărei în Cameră a bugetului ministerului agriculturei, comerciului şi lucrărilor publice am audit mandatarii ţărei declarând că în toată Ialomiţa nu esistă şosele şi cerând pentru acel nefericit judeţ a s’aloca o sumă de 200,000 lei spre a se aduce petriş pentru împetrirea şoselelor. Aceasta tristă destănuire este din nefericire cu desăverşire esactă. Ialomiţa, cel mal mare district din ţară, întinderea sa este de peste 1 milion şi jumetate de pogoane, unul din cele mai roditoare, căci este vestit pentru producerea orzului, porumbului şi al grâului, Ialomiţa, un întreg judeţ este cu desâverşire lipsit de şosea.
      Nu credem de trebuinţă d’a mai adăoga ceva şi ne mărginim numai a face un călduros apel la luminatul patriotism a Ministrului nostru de lucrări publice nu numai în favoarea districtului Ialomiţei ci şi pentru toate celelalte districte care s’ar afla în asemenea triste condiţiuni.
      De la îmbunătăţirea şi îmulţirea şoselelor noastre naţionale, judeţene şi comunale atârnă în mare parte atât mărirea veniturilor căilor noastre ferate cât şi uşurarea şi desvoltarea industriei noastre agricolă.


PRESSA, BUCURESCI, 2 APRILIE 1880
      
      Încă câteva dile şi corpurile legiuitore îşi vor termina sesiunea, şi vor încheia lucrările lor până la toamna viitoare.
      Modul cum ele au lucrat, cum ele şi-au îndeplinit misiunea, este de natură, pentru orice om rece şi imparţial, a le constitui un titlu de merit şi de recunoscinţă. Faptele, adică aceea ce au produs aceasta Cameră şi Senat, sunt de faţă, vorbesc prin ele înşile, şi orice laudă, ca şi orice defăimare, sunt inutile.
      Vorbim numai de lucrările Adunărilor actuale, ca corpuri legiuitoare ordinare; căci, ca Camere de revizuire, toţi scim ce au lucrat şi cum au sciut să scape ţara din cea mai grea posiţiune.
      Sesiunea ordinară şi estraordinară a acestor Adunări legiuitoare a fost foarte avută în lucrări - orice ar dice cineva, şi oricât le-ar critica că nu au produs şi mai mult.
      Pe ce fapte, positive şi vedute, se sprijină oposiţiunea spre a contesta acestei lucrări foloasele ce a tras şi are să tragă ţara dintr’ensele? Pe nimic alt decât pe vorbe, pe afirmări vagi fără probe, fără argumente de acelea cari aduc lumina.	\
      Dar generaţiunea viitoare, care are să fie streină de luptele, de pasiunile, de sfîşierile de partidă ale momentului, dar un om imparţial din generaţiunea presintă, care este afară din luptele politice, care trăeşte numai cu bunul său simţ, are să judece după fapte, nu după vorbe.
      Ca fapte, ori ca vorbe, se critică, de oposiţiune, Adunările actuale şi guvernul, care este espresiunea majorităţilor ?
      Să esaminăm, în câteva cuvinte.
      Ce spune oposiţiunea şi organele sale de publicitate? Regimul actual, ne dice ea, este demagog, este anarchist, este turburător, compromite presentul şi viitorul, ne prăpădeşte, ne minează, cu un cuvânt „nu este conservator"; căci conservatorii se chiamă numai cei înfundaţi în casele din colţul stradei, unde presideză d. Epureanu.
      Prea bine, respunde un om simplu, neprocopsit, aşa o fi, boeri d-voastră! Dar ce fapte de demagogi, de anarchişti, de turburători, de revoluţionari, de neconservatori au comis cei din regimul actual, pentru ca să vedem şi noi?
      „A fi răscumperat drumurile de fer de la nemţi, pentru ca să le aibă ţara în stăpânirea şi ocârmuirea ei, este un fapt de demagog? A fi preceput ca această rescumperare să se facă în cele mai bune condiţiuni, după cum faptele astă-di o probează, este un act de ruinător? A aplica cu lealitate constituţiunea aşa cum s’a modificat de naţiune, este o faptă nelegiuită? A menagia pe toate Puterile străine, fără a se absorbi în nici una, şi a face ca să fim recunoscuţi de dânsele şi a le atrage încredere şi stimă în noi, se numeşte o faptă de revoluţionar? A vota budgetele şi a le echilibra, este fapt de risipitor? A dota ţara cu o bancă naţională, este act de neconservaţie? A organisa Dobrogea cu legi potrivite trebuinţelor şi stărei sociale a acestei provincii, este a compromite viitorul ei? A încheia şi a vota tractate de comerciu cu cele mai mari State şi cele mai comerciale naţiuni, este a turbura ordinea presentului? A face să se deschidă drumul către marea Neagră a productelor întregei ţări este a sărăci naţiunea? A dota, cu un cuvent, ţara, cu legi, reforme şi instituţiuni, în modul cel mai moderat, potrivit putinţelor şi trebuinţelor noastre, spre a ne organisa şi a desvolta puterile noastre morale şi materiale, se chiamă, aceasta că nu este faptă de conservatori?!...
      „Dar bine, boeri D-vostră, ar adăoga nepriceputul, ce numiţi d-vostră conservatori şi demagogi? Apoi, demagogi ar fi tocmai aceia cari ar declara că trebuia să lucrăm altfel! Daca D-vostră declaraţi aceasta, apoi pe demagogi trebue să-i căutaţi între D-vostră, iar pe conservatori, pe adeveraţii conservatori, trebue să-i găsiţi in omenii regimului de astă-di, în adversarii D-vostră!"
      Acesta ar fi respunsul omului imparţial, cu bun simţ şi rece de orice luptă politică. Şi dreptate mare ar avea acel om; căci el ar judeca numai după fapt: şi toate faptele, ce el a espus mai sus, sunt faptele Adunărilor şi guvernului de astă-di.
      Ce remâne dar din totă critica, din atacurile şi violenţa limbagiulul oposiţiunei? Remâne numai un lucru, remân persoanele, remân clicele. Fiindcă nu este Petre la putere ar dori să fie Pavel; şi, pentru ca să vină Pavel, amicii săi critică, inspiră, defăimă şi lovesc pe Petre şi pe amicii săi!
      Atât şi nimic mai mult. Chestiunea de clică; chestiunea de ambiţiuni personale; dor de putere!
      Din norocire însă, aşa oameni sunt puţini. Marea majoritate a naţiunei, rece şi imparţială, judecă cum arătarăm mai sus; şi de aceea avem speranţă în present şi în viitor.
      Această speranţă ne mai este necesară; căci opera reorganisărei noastre interioare şi a întărirei naţionalităţii noastre, este abia începută. Mult însă mai avem de făcut.
      Adunările noastre au trebuinţă acum numai de repaos; la toamnă ele au să reînceapă lucrările lor cu aceeaşi activitate, cu acelaşi patriotism, ca şi în sesiunea actuală. 
      Guvernul, asemenea, din parte’i, are multă nevoie de timp liber, pentru ca să poată şi el administra, pentru ca să poată aplica legile ce Adunările au votat. Dacă de la un timp încoace Adunările au ţinut sesiuni mai în tot timpul anului, aceasta s’a esplicat din causa circomstanţelor estraordinari prin cari am trecut. De acum înainte starea normală revine, şi este de dorit ca sesiunile Adunărilor să nu treacă cu mult peste durata lor ordinară; căci numai aşa ministerul va putea administra, numai aşa el va putea prepara cu maturitate projectele pentru sesiunea viitoare, numai aşa în fine el va putea aplica legile; şi fără o asemenea esplicare, legile devin inutile; ba încă mulţimea lor ar fi atunci o causă de indijecţiune şi de paralisiă pentru naţiune.
      Adunările actuale 'şi-au împlinit dar datoria lor cu activitate şi patriotism. Guvernul are acum să-şi împlinească pe a sa, şi să se pună în posiţiune a o împlini.


PRESSA, BUCURESCI, 3 APRILIE 1880

      Cestiunile economice pentru noi Românii, au o importanţă mai tot atât de mare ca şi cestiunile politice. Popor mic, dar laborios şi econom, puterea noastră constă în avuţia şi avuţia se dobândeşte numai prin muncă. Acest adever fiind constant, s’a acusat adesea poporul român că se ocupă numai de agricultură şi că n’are spiritul de asociaţiă ca să facă să avem industrii: fiind astfel în totdauna tributari streinilor ceea ce face ca o mare parte din avuţia noastră să iasă afară din ţară prin natura lucrurilor.
      O asemenea acusaţiune este ea oare dreaptă?
      România este o ţară eminamente agricolă, ea are un pământ fertil care remunereză cu prisos munca cultivatorului, lăsând un escedent considerabil asupra cheltuelilor de producţiune. O lege economică invariabilă, pe care istoria nu a desminţit-o niciodată, ne spune că poporele agricole nu se dau la industriă decât atunci când au dat agriculturei toată întinderea şi desvoltarea de care este susceptibilă. Economia politică ne mai spune că popoarele care au nesocotit acest adever şi au resturnat mersul natural al lucrărilor, căutând a se da la întreprinderi de manifactură mai nainte de a fi dat cea din urmă desvoltare agriculturei, acele popoare au plătit scump greşaala lor presumpţioasă.
      Ştiinţa economică demonstra penă la evidenţă că progresele avuţiei popoarelor nu se împlinesc decât după orecare legi tot atât de fixe şi imutabile ca acelea care guvernează lumea fisică. Popoarele nu trec de la agricultură la industria manufacturieră decât atunci când cea dintâiu nu mai remunerează îndestul capitalul şi munca. Pe cât timp însă într’o ţeră sunt întinderi mari de pământ care încă nu s-au cultivat şi mijloacele de perfecţionare care încă nu s’au introdus, acea ţară trebuie a întinde, a desvolta producţiunea sa agricolă spre a putea scoate afară prisosul ce va putea produce şi să nu se dea la industria manufacturieră decât atunci când va putea produce în această ramură cel puţin tot aşa de bine şi tot aşa de eftin ca ţările acelea de la care ar putea să’şi procure aceste obiecte în schimbul prisosului producţiunei sale agricole. 
      Pe cât este de adeverat că România este şi va remânea mult timp o ţară eminamente agricolă şi că o bună economiă naţională trebue să caute în desvoltarea pe tote căile a culturei pământului progresele avuţii noastre  publice, pe atât este iarăşi adeverat că o ţară agricolă nu poate să esiste fără orecare manufacturi. Când dicem că cutare ţară este o ţară  agricolă, nu înţelegem deloc prin aceasta ca ea trebue să renunţe cu desăverşire la orice  producţiune manufacturieră precum asemenea când dicem că cutare altă ţară este o ţară industrială, nu înţelegem câtu-şi de puţin că ea trebue să lase pământul său necultivat şi să transporte toate braţele sale muncitoare în sânul fabricelor şi atelierilor ce posedează. Am dis şi repetăm că România este o ţară agricolă. Avuţia noastră este în pământ. Acolo sunt închise tesaurele cu care ne a îndestrat natura şi pe care sentem datori a le esploata.   Pe un păment  întins şi fertil, noi avem o populaţiune puţin numeroasă dar inteligentă şi muncitoare. Datoria nostră este să dăm culturei pămentului  cea mai mare întindere, cea mai mare desvoltare, şi o însemnată uşurare de dări cultivatorului. Cu modul acesta vom face să crească producţiunea ţărei, vom înmulţi capitalurile, vom respândi bunul trai în sânul populaţiunei, vom da în fine activităţii publice  o direcţiune progresivă şi o tendinţă sigură către sporirea avuţiii naţionale.
      Se vorbesce necontenit şi într’un mod vag de industria, ca cum industria ar fi la porţile noastre, gata a lua nascere şi a înlocui munca pămentului, care formează astă-di ocupaţiunea principală a populaţiunei noastre. Dar avem noi oare capitaluri disponibile şi populaţiunea de lucrători care trebuesc industriei? Posedăm noi aptitudinele şi toate celelalte elemente necesarii pentru a deveni o ţeră industrială?
      În starea nostră economică de astă-di, a împinge activitatea naţiunei spre manufacturi, ar fi a compromite avuţia şi prosperitatea publică. Când dobânda este la noi încă atât de urcată, când capitalurile băgate în păment produc cel puţin această dobândă de la noi, cum vom mai putea face concurenţă industriei streine unde dobânda este atât de mică şi unde industrialul se mulţumeşte a câştiga în întreprinderea sa cu mult mai puţin decât ar trebui să câştige industrialul român, care are să suporte dobândi mai mari?
      Afară de acesta, de unde vom lua noi acea numeroasă populaţiune de uvrieri care să lucreze la manufacturi, când chiar satele noastre sunt lipsite de braţe, când însuşi munca câmpului aşteaptă un spor considerabil de populaţiune spre a putea lua toată desvoltarea de care este susceptibilă? Trebui-va să luăm pe oameni de la lucrul pămentului, de la abundanţa şi de la viaţa simplă şi liniştită în care trăesc astă-di,. pentru a-i arunca în braţele pauperismului şi al corupţiunei oraşelor? Atunci se va dice cu drept cuvent că am devastat mănoasele noastre câmpii şi că am luat pe popor de la bine pentru a-l aduce la miserie! Trebui-va iarăşi să aducem lucrători streini din alte ţări, pentru fabricele şi atelierile ce vom înfiinţa? Dar atunci vom colonisa oraşele cu elemente streine şi guvernul ar putea să fie acusat că a vendut la nemţi sau la cine mai scie cine, ţara lui Mihai şi a lui Ştefan.
      O industrie nu prosperă decât atunci când vine la timpul său. Acei cari ar putea crede că guvernul poate face să trăească mult timp o industriă lipsită de elementele sele necesarii cad într’o eroare profundă. Impulsiunea artificială ce o industriă va priimi de la guvernul unei ţări nu o poate ajuta decât atunci când acea industriă a luat nascere într’un mod normal şi conform legilor economice despre care am vorbit mai sus.
      Industria  va lua nascere la noi numai atuncea când agricultura nu va mai produce îndestul şi când asociaţiunele şi creditul vor lua o desvoltare mai mare;  aceasta se va face cu timpul şi îndată cum trebuinţele ţărei vor  cere mai mult. Prin aceasta, o repetăm, nu escludem decât industria superioară care are mai mult în vedere esportul productelor sale. Cât pentru industria care are de obiect lucrurile de primă necesitate şi care se mărgineşte a produce pentru trebuinţele consumaţiunei  interioare,  acea industrie este foarte compatibilă cu starea  noastră de ţară agricolă şi menită chiar a contribui la desvoltarea agriculturei noastre. Mai mult de cât atâta.   S’a observat că tocmai ţările agricole sunt acelea unde obiectele de prima necesitate se fabrică în interior; ţările de manufactură propriu dise, importă de multe ori aceste obiecte, căci ele concentredă activitatea lor în industria fină care caută să esporte productele sale.
      Sunt dar industrii care se leagă de cultura pământului; care merg şi progresează alături de dânsa. Aceste industrii dorim din inimă a le vedea înfiinţate cât de repede, cu atât mai mult că nici braţe nici capitaluri nu se cer prea multe şi beneficiile vor fi îndestulătoare. 


PRESSA, BUCURESCI, 4 APRILIE 1880
      
      Sesiunea Camerilor,  terminându-se la finele lui Martie, nisce lucrări de o importanţă escepţională au reclamat prelungirea activităţii corpurilor legiuitoare încă pentru dece dile din luna lui Aprilie. 
      Acum că Adunările legiuitoare au ajuns la sfîrşitul carierii lor putem arunca o ochire retrospectivă asupra misiunei laborioase şi însemnate ce au avut în tot cursul acestei sesiuni. 
      Îndată după convocarea Camerilor în cualitate de cameri de revisuire, şi după terminarea voiagiului diplomatic al d. ministru de esterne pe la cabinetele marilor puteri, corpurile legiuitoare fură chiamate a resolva una din cestiunile cele mai delicate şi mai spinoase ce se ivesc în viaţa parlamentară a unui popor: cestiunea israelită. Constituţiunea în art. 129, cerând nu o majoritate absolută ca pentru orice lege, ci o majoritate relativă de două treimi, mult mai anevoă de obţinut, se iviră nisce peripeţii estraordinare în cursul dezbaterilor: oposiţiunea sistematică şi intransigentă căuta să resiste cu veri-ce preţ guvernului care era pătruns de simţiminte patriotice, şi care se află mai bine pus în posiţiune de a vedea că cele mai vitale interese ale naţiunii erau compromise printr’o resistenţă încăpăţînată. 
      Când şi aduce aminte cine-va de luptele crâncene ce guvernul şi majoritatea Camerii fură nevoiţi a susţine cu minoritatea compusă de o treime, când rechiămăm în memoria noastră discursurile violente şi nesfîrşite ale oratorilor oposiţiunei, când am vedut spiritele aşa de agitate, ordinea publică aproape a fi compromisă şi viitorul ţărei în pericol, nu ne putem opri de a lăuda îndestul înţelepciunea şi patriotismul guvernului, care, prin concesiuni venite la timp, sciu să înlăture mari nenorociri deasupra capului acestei ţări.
      Meritul ministerului fu cu atât mat mare cu cât concesiunele ce făcu fură mai mult în formă decât în fond, căci, dacă se admise naturalisarea Evreilor prin legi individuale, ca principiu fundamental la care ţinea oposiţiunea şi pe care’l doria şi guvernul, totuşi se primi de oposiţiune necesitatea d’a se vota de o dată, iar nu individual, mai multe sute de israeliţi cari serviseră în armată sau trăseseră la sorţi.
      Astfel, graţiă acestui compromis, se resolva cu bine acestă scabrosă cestiune, care ţinu în loc Camera aproape o lună de dile, căci la Senat se adoptă fără dificultate compromisul făcut. 
      Cestiunea rescumperării căilor ferate fu al douilea punct difcil care puse la încercare patriotismul guvernului şi al Camerilor. Din norocire, cestiunea, nefiind constituţională, ci de acelea care se resolvă prin legi ordinare, guvernul fu ajutat de majoritatea absolută a Camerilor ca să ajungă şi în astă  împrejurare la bun capăt.
      La ţipetele esasperante ale oposiţiunei, guvernul opuse argumente solide, şi ceea ce făcu să se adaoge autoritatea oratorilor care aparau proiectul guvernului, fu o broşură scrisă de savantul matematic d. Haret, profesor la universitate care demonstra cu formule algebrice profitul ce resultă pentru ţară din rescumpărarea căilor ferate.
      Proiectul de lege relativ la banca de scompt şi circulaţiune, fu asemenea obiectul desbaterilor serioase ale camerilor; cestiuni economice şi financiare cu cari e puţin familiarisat poporul nostru, fură discutate cu o înălţime de vederi care fac onoare unora din oratorii noştri. Acest proiect de lege, adoptat cu oricare modificări de mică importanţă, va fi o sorginte nemărginită de prosperitate pentru ţară, căci va face să iasă la lumină capitalurile cari stau ascunse, sau se mulţumesc cu mici beneficii, de temere de a fi espuse la perderi fiind împrumutate cu uşurinţă pe la particulari. 
      Proiectul de lege relativ la reducerea numerului sub-prefecţilor este asemenea de o importanţă netăgăduită, căci, fiind mai bine plătiţi, aceşti agenţi ai puterei esecutive vor fi numiţi dintre junii cari au titlul de licenţă în drept, şi cari vor putea aduce imense foloase ţărei, întroducând ameliorări serioase în administraţiune, precum vedem că justiţia, graţiă progreselor făcute, a ajuns la un grad însemnat de desvoltare, şi a devenit o garanţie pentru societate. Nu se putea aştepta cineva la mai puţin de la un guvern care scie că o bună administrare este o cestiune importantă pentru veri-ce ţeră, der pentru noi este o cestiune de o însemnătate capitală. Organisarea Dobrogei ocupă asemenea un loc meritoriu în lucrările Camerilor, căci s’a regulat posiţiunea acestei provincii faţă cu restul ţărei.
      Budgetul, prelucrat mai multe luni de dile de comisiunea budgetară, fu votat asemenea de Cameră d’impreună cu legile financiare ce au un raport direct cu  dânsul.
      Nu mai vorbim de alte legi numeroase şi de o importanţă secundara, ca formarea comiţiilor agricole, legea casei de economii, votarea creditelor estraordinari, etc; ele au ocupat asemenea un timp preţios al corpurilor legiuitoare.
      Astfel dar remâne constatat că sesiunea actuală a camerilor a fost una din cele mai laborioase şi mai fecunde în lucrări folositoare ţărei. Trebuie să recunoascem cu toţi oamenii imparţiali că nu se puteu dobândi nisce resultate aşa de mari, că ţara nu era în stare a trece prin nisce crise aşa de grave, dacă nu era la putere un guvern energic, eşit din senul unei majorităţi compacte, care se rezemă pe sprijinul ne-îndoios al naţiunei.
      Numai o perfectă înţelegere, numai o unitate de vederi nestrămutată între guvern şi majoritatea corpurilor legiuitoare a putut să triumfe contra atâtor dificultăţi pe care evenimentele păreu că le suscită la fiecare pas. Disciplina într’o partidă este una din condiţiunile esenţiale pentru ca să se mănţină riguros între guvern şi cameri acea bună armoniă aşa de necesară  mersului afacerilor publice. 
      Deşi s’au vedut din când în când puncturi negre aperând pe orizonte, ele s-au făcut nevedute îndată, graţiă spiritului de disciplină. Capii stângei se bucură cu drept cuvent de o autoritate morală însemnată pe lângă membrii partidei ce conduc, şi e destul ca ei să arate cuvintele puternice care’i îndeamnă a avea cutare conduită, pentru ca să cadă toate obiecţiunile, să dispară toate neajunsurile.  
      Numai observând riguros acestă liniă de conduită, partida de la putere va fi sigură de a se mănţine încă mult timp în capul afacerilor statului. Şi deca s’ar lăsa a merge pe o cale greşită, oposiţiunea e aci ca să controleze pe guvern, şi prin criticele sele să’l facă a vedea deca trebue să abandone sau să mănţină o mesură orecare.
      Depinde dar de la prudenţa şi tactul capilor partidei liberale de a ţine seamă de cele dise de oposiţiune în unele casuri, căci, decă în genere oposiţiunea este nedreaptă şi sistematică, ea poate să aibă uneori dreptate şi guvernul dimpreună cu Camerile pot să se înşele asupra unor cestiuni importante ce interesează ţara. Nu e niciodată bine a dispreţui pe inemic, ci trebue a vedea decă nu e prudent şi oportun a face concesiuni. Astfel a făcut guvernul în cestiunea israelită; a împăcat minoritatea împlinindu’i dorinţa şi a făcut prea bine, căci a scăpat ţara de mari pericole.
      Suntem convinşi că guvernul actual, bine inspirat ca şi în trecut, va sci să aibă tact şi prudenţă în toate cestiunile care interesează această ţară. Atunci rezemat pe principiile ce profesează şi susţinut de naţiune, n’are să se teamă de nimic, ci va merge înainte cu paşi siguri lucrând pentru mărirea şi prosperitatea României!


PRESSA, BUCURESCI, 5 APRILIE 1880
            
Acum, câte-va dile, se respândi scirea în capitală, că întregul tribunal al districtului Iaşi şi-a trimis demisiunea d-lui ministru al Justiţiei. 
Această scire, de o natură destul de gravă, se confirmă, în urmă, prin-tr’o telegramă comunicată de agenţia Havas. 
N’am vorbit, într’adins, până acum de demisiunea dată în mod colectiv, de către tineri magistraţi ai tribunalului de Iaşi. Am voit, mai înteiu, să cunoascem bine motivele acelei demisiuni, şi să judecăm apoi cu imparţialitate, deca ele sunt sau nu justificate.
Atât România liberă cât şi Timpul două diare principale din oposiţiune, au publicat, in estenso, în numărul de ieri, demisiunea în chestiune, abţinându-se însă d’ai face vreun comentariu. Acest lucru este destul de semnificativ; căci sau demisiunea era justificată pe un act arbitrar, ilegal al guvernului, în special, al D-lui ministru al Justiţiei, şi atunci oposiţiunea ar fi criticat cu violenţa’i obicinuită faptul D-lui Stolojan, sau procedarea magistraţilor demisionaţi nu era corectă, şi în casul acesta, datori erau adversarii noştri s’o desaprobe. 
Ce însemnedă, dar, acestă abţinere? Nimic alt decât că demisiunea colectivă nu este câtuşi de puţin justificată. 
Într’adever, care sunt motivele ei?
Recentele numiri făcute în persoana D-lor Simionescu, Sion şi Răileanu, chemaţi a îndeplini înalte funcţiuni în magistratura tribunalului de la Iaşi, dic tinerii magistraţi, în demisiunea D-lor, către D. ministru al Justiţiei, i-au convins până la evidenţă despre trista întrebuinţare ce D-sa înţelege a face de puterea judecătorească, şi de aceea se retrag din funcţiunile D-lor!
Ce însemnedă aceste aprecieri din partea unor judecători, pe care legea’i pune sub controlul şi privigherea directă a ministrului Justiţiei, fără a le da dreptul de a judeca faptele şefului lor?
Acesta se numesce o curată anarchiă. Deca un ministru greşeşte apoi este cine să-l controlese, cine să’l judece, este Adunarea Naţională, este Senatul, Consiliul de miniştri, Suveranul ţărei etc.
 Dar de când nisce magistraţi, cari n’au altă misiune decât aceea de a aplica legea cu imparţialitate, pentru toţi, fără deosebire, sunt ei în drept să se erige într’un tribunal suprem care, încălcând drepturile şi prerogativele acelora cărora legea le’a dat această competinţă, să aprecieze deca cutare sau cutare fapt al ministrului şefului lor este sau nu arbitrar, legal sau în contra legei?
Mărturisim, că nu putem împărtăşi nisce asemenea teorii subversive, cari ar resturna cu desăverşire ordinea ierarhiei în magistratură!
Esaminând acum în special faptele cari au nemulţumit pe magistraţii tribunalului de Iaşi, ce găsim?
D. ministru al Justiţiei a numit la acel tribunal pe nisce persoane demne, capabile, cu titluri academice şi cari se aflau încă de mult în magistratură.
Legea de organisare judiciară ’i acordă sau nu d-lui ministru acest drept?
Fără îndoielă, că da.
Căci nicăieri nu este scris în disa lege, că la cas de o vacanţă la un tribunal orecare să numească în acel post, un magistrat chiar de la acel tribunal, iar nu de la un altul, destul numai ca el să întrunească celelalte condiţiuni de admisibilitate şi înaintări în funcţiunile judiciare. 
Prin urmare, etă că motivele lipsesc cu totul, în special, tinerilor magistraţi ai tribunalului Iaşi, spre a’i pune în posiţiune să demisionese; admiţând că în unele casuri s’ar putea face acestă theorie pe cari noi nu o împărtăşim, decât cu mare reservă, şi numai atunci când este probat într’un mod patent, că un ministru ar tinde a înjosi demnitatea magistratului cerendu’i să esecute fapte reprobate de lege sau de morală, lucru foarte rar.
 Remâne dar bine stabilit, că tribunalul de Iaşi n’a avut motive de a’şi da demisiunea în corpore şi suntem bine încredinţaţi că D. ministru al Justiţiei pentru onoarea magistraturei, va priimi demisiunea şi se va grăbi a numi pe alţii în locurile vacante. 
Camera şi Senatul au votat septămâna aceasta o recompensă naţională d-lui C.A. Rosetti. Abstracţiune făcând de partidul politic,  în fruntea căruia se află d. preşedinte al Camerii, şi, numai din punctul de vedere al meritelor personale, suntem datori să recunoascem că d. C. A Rosetti este acela care a lucrat, în timp de 40 de ani, fără preget, trecând prin multe nevoi pentru binele patrii sale. D-sa este unul din aceia, cari, luptând pentru o idee, regenerarea ţării, şi a consacrat pentru dânsa, întreaga sa carieră. 
 Astădi, bătrânul luptător, naţiunea pentru mandatarii săi, i-aduce recunoscinţa sa. Nimic mai natural decât aceasta. 
Ne-am mirat, dar, cu drept cuvent, vedând că oposiţiunea, şi, mai cu seamă, d. Manolache Kostake Epureanu, au combătut proiectul de lege, prin care se acordă sus disa recompensă d-lui C.A. Rosetti. Acestă combatere este cu atât mai vrednică de criticat, cu cât ea vine de la nisce adversari politici, şi nu este basată decât pe îngustul spirit de partidă. 
 S’au acordat recompense naţionale la multe alte persoane din toate partidele politice, fără ca cineva să ridice vocea şi să protesteze. Astădi, când se face aceasta în persoana d-lui C.A. Rosetti, a cărui merite, chiar adversarii săi politici sunt siliţi a le recunoasce, şade rău oposiţiunei, ca să facă atâta sgomot, şi ea dovedesce printr’acesta, că nu a avut destul tact spre a da Cesarelui ceea ce este al Cesarelui.       
 Un incident, care merită reprobaţiunea generală, s’a petrecut, de ună-di, înaintea hotelului Hugues. D. Cortaţi, fost prefet la Dorohoi, a lovit şi maltratat pe d. deputat Sireteanu, fiindcă acesta a interpelat pe guvern în Camera legiuitoare, pentru un abus comis de administraţiunea din Dorohoi, care a estradat pe nisce români autorităţilor austriace, sub cuvent că ei au comis o crimă pe acel teritoriu, supusă după legile din Austro-Ungaria la pedeapsa capitală. 
Am vedut, cu satisfacţiune, cum d. G. Chiţu, un membru autorisat al majorităţii Cameri, a relevant faptul brutal comis de d. Cortaţi, asupra unui mandatar al naţiunii, cerând o severă represiune. 
 Oposiţiunea s’a agăţat şi de aceasta, şi, în loc să aştepte, să vadă, ce mesuri va lua justiţia, singură competinte în materie, s’a grăbit a face acusaţiuni guvernului, făcându’l quasi răspundetor de faptul d-lui Coraţi. 
 Este trist a vedea o atare procedură din partea organelor adversarilor noştri.
Tot ce se face în rău, după d-lor, guvernul este răspundetor, o chestiune cu totul personală şi afară de orice politică, după d-lor, guvernul este solidar cu dânsa.
 Pentru Dumnedeu, leal este sistemul acesta ?
Şi nu vor înţelege, o dată adversarii noştri, că nu pot, decât perde, în opiniunea publică, întrebuinţându-l? Guvernul a fost destul de sever cu d. Cortaţi. D-sa a fost arestat preventiv, îndată după comiterea faptului, şi nu ne îndoim că justiţia’şi va face datoria.
Într’adever dacă un deputat n’ar mai putea să’şi exprime opiniunea sa în Camera legislativă fără ca el să fie expus la maltratări de stradă, atunci regimul parlamentar ar deveni o ficţiune. 
 Aceasta nu poate intra în cugetul nici al guvernului, nici al justiţii ţării, şi de aceea, oposiţiunea ar fi făcut mult mai bine, să adăste resultatul acestei afaceri, mai nainte de a se năpusti cu invective şi acusaţiuni gratuite la adresa guvernului. 





